Călătorii gratuite în Europa, pentru acești români: ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a fi eligibil

de: Iulia Kelt
12 10. 2022

În cazul în care nu știai asta deja, află că există un program care te trimite în călătorii gratuite prin Europa, dacă întrunești anumite condiții, evident.

Comisia Europeană a dat startul unei noi runde de înscrieri pentru programul DiscoverEU, în cadrul Erasmus+. Anul acesta vor participa inclusiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Serbia, Turcia și Macedonia de Nord.

Ce trebuie să știi despre acest program: cine are șanse să fie admis

În acest an, tinerii născuți în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2004, din toată Europa, devin eligibili pentru a se înscrie în această nouă rundă. Ei vor putea opta pentru unul dintre cele 35.000 de locuri disponibile, iar înscrierile vor avea loc începând cu data 11 octombrie 2022 și se vor termina în data de 25 octombrie a anului curent.

Pe site, ei vor trebui, în cadrul programului DiscoverEU, să completeze un chestionar. Cei ce vor fi admiși, vor putea călători în Europa pentru o perioadă de 30 de zile, între 1 martie 2023 și 29 februarie 2024.

În plus, fericiții beneficiari vor avea la dispoziție, în continuare, cardul de reduceri care le va facilita intrarea în cadrul obiectivelor turistice, însă și pe mijloacele de transport în comun.

Programul a fost lansat, pentru prima oară, în anul 2018, iar de atunci au fost emise 165.000 de permise de călătorie pentru tinerii înscriși și admiși. Bugetul estimat pentru anul 2022 este de 26 de milioane de euro.

Trebuie menționat că, printre aceștia, de-a lungul timpului, s-au numărat și tineri români. Vorbim, în acest caz, despre 6.560 de persoane considerate eligibile în cadrul programului.

Ulterior, conform unui sondaj, mai bine de 66% dintre aceștia au declarat că au călătorit pentru prima oară cu trenul în afara țării în care locuiesc. În plus, tinerii au afirmat că această experiență i-a maturizat și i-a făcut să se simtă independenți, majoritatea dintre aceștia călătorind pentru prima dată prin Europa fără părinți sau alți însoțitori.